NE-AM MUTAT

daca va place ce ati gasit aici, veti fi surprins de-a lungul timpului ce veti gasi la noua adresa de blog:

http://clickzoombytes.wordpress.com/

va multumim pentru interes.

CLICK: o ştire despre o Casă de Cultură la CLUJ

O pictură murală de peste 300 metri pătraţi a Sălii de dans de la Casa de Cultură a Studenţilor Cluj Napoca a fost refăcută. Sala de dans se numeşte acum Sala Transilvania şi este destinată recepţiilor şi evenimentelor culturale. Picturile murale realizate în 1962, în stilul vremii, au fost recondiţionate şi reconstituite de către voluntarii de la Cercul de pictură a CCS. Decizia de a menţine vechile picturi a fost luată după ce diplomaţi occidentali, care au vizitat recent instituţia clujeană, au recomandat să nu se distrugă identitatea clădirii.

Este incredibil faptul că în continuare, chiar după 20 de ani, trebuie să vină străinii să ne spună cum să ne conservăm şi promovăm cultura şi identitatea noastră locală, iar cei care se află în posturile de conducere sunt complet lipsiţi de personalitate şi simţ estetic.

CELE MAI BUNE ALBUME DE BLONDE

(TOP 5 ALFABETIC)

ABBA
Super Trouper (1981)
„Timeless”

BLONDIE
Parallel Lines (1978)
„Mama punk-ului”

MADONNA
Like a Prayer (1989)
„Cel mai experimental album al solistei”

JONI MITCHELL
Clouds (1969)
„Mama tuturor rockeriţelor din anii 90”

THE POLICE
Outlandos D’Amour (1978)
„Şi-au vopsit părul pentru o reclamă de gumă de mestecat. Le-a crescut popularitatea, dar nu era necesar.”

ZOOM: James Hetfield INTERVIU mai 1999

Turneul „The Garage Remains The Same”

Bucureşti, Stadionul Naţional

9 iunie, 1999

Program: Metallica, Monster Magnet, Antract

Playlist:

- Ecstacy of Gold
- Breadfan
- Master of Puppets
- Of Wolf and Man
- The Thing That Should Not Be
- Fuel
- Memory Remains
- Bleeding Me
- Four Horsemen
- For Whom The Bell Tolls
- King Nothing
- Wherever I May Roam
- One
- Fight Fire With Fire
- Nothing Else Matters
- Sad But True
- Creeping Death
- Die Die My Darling
- Enter Sandman
- Battery

Interviu James Hetfield (n. 3.08.63)

Rico (R): Câte interviuri dai în medie, pe zi, în timpul unui turneu?

James (J): Cam două sau trei pe zi.

R: Se întâmplă ca aceleaşi întrebări să se repete?

J: Nu atât de mult ca în timpul turneului de promovare al albumului Load, când ni se punea aceeaşi întrebare referitoare la faptul că ne-am tuns.

R: Cum se fereşte Metallica de paparazzi?

J: Nu ne putem feri. Dacă te uiţi pe websiteul nostru, o să vezi că fanii ne bârfesc în mod constant. Se zvoneşte că Kirk este dependent de heroină sau că eu mă bat cu Lars.

R: Cum ai cunoscut-o pe Francesca?

J: A fost angajata noastră. Lucra la o firmă de catering şi era mereu în turneu cu noi. Ea gătea bine şi m-am gândit că ar putea să fie o nevastă bună… Am devenit prieteni şi am fost prieteni mult timp, dar, după un timp, lucrurile au luat o întorsătură mai serioasă…

R: De cât timp eşti căsătorit ?

J: O să împlinim doi ani împreună în august!

R: Aveţi şi un copil?

J: Da. O fiică. O cheamă Cali, născută în 11.06.98.

R: Cât de des faceţi pauză în timpul turneelor ca să-ţi revezi familia?

J: Nu concertãm în serii mai lungi de 6 sau 7 săptămâni. Uneori, familiile vin să ne însoţească la unele date din turneu, dar fetiţa devine deja stresată de călătoriile noastre şi consider că este cazul să meargă acasă să-şi revină.

R: Să înţeleg că încerci să îmbini cele două vieţi pe care le porţi: cea alături de formaţie şi cea alături de familie…

J: La început încercam să le separ - dar nu mi-a ieşit pentru că Metallica este o parte din mine şi familia este o parte din mine - iar cele două ar trebui să se înţeleagă. Există momente când trebuie să mă concentrez asupra unor probleme dintr-o anumită parte din mine.

Când mă aflu în turneu, mă gândesc la familie,
iar când sunt cu familia, mă gândesc la Metallica.

R: De ce te-ai fi apucat dacă proiectul cu Metallica nu-ţi reuşea?

J: Dacă nu aş fi un "instrumentist celebru" sunt sigur că mi-aş da toată silinţa în continuare să devin recunoscut. Sper că aş fi rămas în acest domeniu, lucrând într-un studio, într-un magazin de instrumente muzicale, orice legat de muzică.

R: Cum reuşeşti să rămâi rocker după atâţia ani?

J: Există mai multe aspecte ale acestei probleme: eu sunt textierul şi simt nevoia să scriu mereu despre ceea ce-mi trece prin cap în mod constant. Asta fac indiferent că mă aflu acasă sau în turneu. Acesta este modul meu de a trăi şi sunt fericit atâta timp cât pot să fac asta. Nu există nici un sentiment mai suprem ca în momentele când toţi patru (din Metallica) se află în formă şi suntem băgaţi în priză. Asta îmi dă un sentiment de încredere deplină.

Atâta timp cât toţi patru suntem uniţi, Metallica va funcţiona!

R: La un moment dat, Metallica a suferit un accident tragic - aţi trecut cu desăvârşire peste asta? De ce aţi decis să continuaţi?

J: Nimeni nu poate sã treacă peste moartea unui prieten foarte apropiat. Asta este partea dramatică de a fi apropiat de cineva: te doare dacă nu mai este alături de tine.

Cliff trăieşte în continuare în noi toţi şi cred că îi place tot ce facem.

Îl cărăm cu noi în fiecare zi. Continuarea este un lucru de la sine de înţeles. Sunt sigur că aşa şi-ar fi dorit să facem şi este exact ceea ce vroiam şi noi să facem. Această muzică a devenit un tratament; o terapie pentru a ne refula doliul, tristeţea, furia, întrebările şi agresivitatea ce zăcea în noi.

R: A fost o epocă când Metallica era poreclită „Alcoholica”. Cum reacţionai la aceste comentarii din partea presei?

J: Bând din ce în ce mai mult… La început, formaţia se regăsea, îşi clădea încrederea şi energia dintr-o sticlă cu alcool. Fiind vocalistul trupei, mi-am dat seama (după un timp) că nu este bine ceea ce fac şi totul a devenit mult mai intens în momentul în care intram sobru pe scenă. Era o senzaţie incredibilă să ţin minte tot ceea ce făceam. A fost o etapă a tinereţii mele.

R: Stilul vostru s-a schimbat radical odată cu albumul Load. Este vorba de o metamorfoză premeditată sau de o trecere normală la o nouă etapă muzicală?

J: Tot ceea ce facem este natural. Simţim anumite tendinţe şi încercăm să evoluăm. Eu am o paradigmă după care îmi ghidez viaţa: "no U-turn!" (adică, nu te întorci, ci mergi înainte), însă, fără să pierzi bagajul de cunoştinţe pe care l-ai dobândit în decursul anilor. Noi ştim ceea ce facem cel mai bine şi anume să cântăm într-o manieră mai greoaie, dar, în acelaşi timp ne place să explorăm în diverse direcţii. În ceea ce constă "planul de a ne reinventa, cred că imaginea, machiajul şi tot restul „rahatului” de pe copertă şi din campania publicitară a albumului Load, a fost ideea lui Lars şi Kirk. Aceste idei nu se potriveau cu stilul meu de a fi şi cred că nici cu stilul lui Jason, dar, în spiritul explorării - a formaţiei ca un întreg, am încercat-o. De aceea, doar Kirk şi Lars se află în majoritatea fotografiilor din interiorul coperţii albumului Load. ...M-am tăiat singur dintr-o mulţime de poziţii.

R: De ce aţi lansat Load şi Re-Load în maniera în care aţi făcut-o? De ce nu aţi lansat un album dublu cu materialul celor două discuri?

J: Pentru că am fi în continuare în studio. A durat foarte mult să înregistrăm acest material. Au fost foarte multe piese - iar pentru mine, ca şi textier - încercând să creez anumite stări cu fiecare compoziţie, a fost prea dificil şi am devenit foarte confuz - erau prea multe farfurii pe masă şi a fost foarte greu să aleg cele mai bune bucăţi ca să iasă ceva foarte reuşit. De aceea este mai bine că le-am împărţit în două capitole. Am stat în studio timp de un an pentru Load şi orice calcul matematic îţi dovedeşte că ar mai fi trebuit să stăm în studio încă un an - ceea ce era imposibil pentru noi.

R: Revista Q (specializată pe muzică, din Anglia) a acuzat Metallica de uciderea metalului greu.

J: Nu-mi vine sã cred.

Metallica nu încearcă să ucidă -
nici să reînvie vreun stil de muzică.

Dacă ceva nu se mai poate menţine la acelaşi nivel, asta nu este vina noastră - noi facem exact ceea ce simţim că este natural şi corect pentru noi. Noi nu căutăm nici tendinţe, nici alte puncte de susţinere. Noi suntem singuratici şi ne croim drumul nostru în continuare.

R: Care este opinia ta personală vis-a-vis de fenomenul boy - şi girlbands?

J: Noi suntem un boyband. Avem patru băieţi în trupa noastră. Totul se petrece în cicluri: acuma pop-ul este la modă, probabil că metalul se va întoarce, apoi iarăşi va reveni pop-ul, totul se desfăşoară în cicluri. Dacă te afli în centrul unui ciclu, sau vei suferi sau vei avea succes. Celor din Metallica le place să-şi croiască drumul propriu şi să ignore tot ceea ce se petrece în jur. Noi nu ne luăm după opinia publicului ci după ceea ce simţim că ni se potriveşte.

R: Cum de i-aţi ales pe Monster Magnet să cânte în deschidere pentru voi?

J: Erau dispuşi - au lansat un album nou care se vinde bine în State, sunt prietenoşi şi este ideal să colinzi în turneu cu o formaţie cu care să te înţelegi.

R: Cum v-a afectat itinerariul războiul din Iugoslavia?

J: Nu l-a prea afectat. Suntem însă mult mai prudenţi. Ai fi prost să crezi că situaţia nu s-ar putea agrava. Iei totul în considerare. Noi suntem o trupă de metal/rock care vrea să meargă şi să susţină concerte în faţa a câtor mai mulţi oameni. Este păcat că muzica poate fi influenţată sau interzisă datorită unor războaie şi anumite situaţii politice. Fiecare dintre noi îşi are propriile opinii dar Metallica nu susţine punctul de vedere al niciunei tabere politice. Noi nu folosim Metallica ca pe un mijloc de influenţare sau de îndoctrinare. Noi susţinem muzica şi ne simţim bine să ştim că lumea vine să ne vadă în concert.

R: Este prima dată când cântaţi în România. De ce v-a trebuit atâta să ajungeţi şi la noi?

J: De-a lungul anilor, Metallica a încercat să deschidă toate uşile din toate ţãrile lumii cu tot felul de chei. Uneori, cheile nu se potrivesc. Diverse motive pentru asta sunt: nepotrivire de moment, situaţia politică, vizele. Indiferent de motivele care au existat, a sosit în sfâršit momentul să ajungem şi în România. Suntem încântaţi să ne prezentăm şi să dovedim ce ştim să facem.

.....

Organizarea concertului din 1999 a fost mult sub aşteptările multora: bodyguarzii din faţa scenei nu-i lăsa pe fotografi să-şi facă treaba, iar în timpul concertului, James a fost lovit în faţă cu o sticlă de plastic. Străinii au fost foarte prost impresionaţi de ceea ce s-a petrecut în culisele scenei din Bucureşti. Sonorizarea asigurată celor de la Monster Magnet în timpul concertului a făcut ca muzica lor să sune ca şi cum ar fi fost înregistrată pe un disc zgâriat, iar cei de la Metallica , care în alte spectacole susţinute în cadrul aceluiaşi turneu au dovedit o prezenţă scenică dinamică şi plină de energie, păreau a fi sictiriţi la Bucureşti, şi datorită conferinţei de presă organizată într-o încăpere lipsită de ventilaţie în toiul verii, şi datorită modului greşit în care publicul a „primit” formaţia din deschidere, Monster Magnet.